Acasă > Copii, Cultural, Distractie, Eveniment, Relaxare, Social, Teatru, Tineri, Utile > Spectacolele Teatrului Regina Maria din luna Ianuarie

Spectacolele Teatrului Regina Maria din luna Ianuarie

Teatrul Regina Maria din Oradea ne anunță că, deși Moș Crăciun a plecat de ceva vreme spre Polul Nord, are tolba plină de reprezentații teatrale. De mâine, 13 Ianuarie și până pe 31 Ianuarie 2012, publicul orădean este așteptat la 12 spectacole.

 

 

Anul 2012 se anunță a fi unul bogat, cel puțin din punct de vedere teatral.

Doar în luna Ianuarie pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea vor fi 12 reprezentații. Pe lângă piesele deja cunoscute precum Desculț în parc, Biloxi Blues sau Scripcarul pe acoperiș, suntem înștiințați că vom avea parte și de o premieră.

Vineri, 13 Ianuarie 2012, de la ora 18:00 în Sala Mare se joacă Biloxi Blues, de Neil Simon în regia lui Ovidiu Caița, spectacol care în 2011 a primit Premiul Special al Juriului la Festivalul de Teatru Scurt. O piesă militară situată la limita dintre comic și tragic, în care vor urca pe scenă Răzvan Vicoveanu, Pavel Sîrghi, Ciprian Ciuciu, Richard Balint, Șerban Borda, Florian Silaghi, Alexandru Rusu și Adela Lazăr.

Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012, ora 18:00 în Sala Mare va fi pus în scenă Scripcarul pe acoperiș. Spectacolul a avut un succes răsunător atât pe plan local, cât și la nivel național fiind răsplătit cu ropote de aplauze pe scena Teatrului de Operetă Ion Dacian. Regia artistică poartă semnătura regizorului Korcsmáros Győrgy, iar dintre cei care vor urca pe scenă îi amintim Richard Balint, Ioana Dragoș Gajdo, Angela Tanko, Mihaela Gherdan, Adela Lazăr, Alina Leonte, Anca Sigmirean, Sânziana Vrabie, Elvira Rîmbu, Andrei Fazecaș, Anca Turcuț, Igor Lungu, Diana Avrămuț, Alexandru Rusu.

Duminică, 15 Ianuarie 2012, la ora 18:00 Sala Arcadia găzduiește Desculț în parc de Neil Simon, în regia artistică a lui Sebastian Lupu. O comedie romantică în care îi veți regăsi pe Mirela și Sebastian Lupu, Andrian Locovei, Ileana Iurciuc și Ion Abrudan.

Joi, 19 Ianuarie 2012, la ora 19:00 Sala Arcadia oficiază Cerere în căsătorie de A.P. Cehov în regia artistică a lui Petre Panait. Un spectacol savuros în care îi veți regăsi pe Șerban Borda, George Voinese și Ioana Dragoș Gajdo.

Vineri, 20 Ianuarie 2012, la ora 11:00 Sala Mare prezintă Avanpremiera 20.000 de leghe sub mări, adaptare după Jules Verne în regia artistică a lui Radu Dinulescu. Un spectacol care îi așteaptă să urce la bordul submarinului Nautilus, alături de faimosul Căpitan Nemo, atât pe cei mici cât și pe cei mari.

Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012, la ora 11:00 în Sala Mare va avea loc Premiera 20.000 de leghe sub mări. Spectacolul în regia lui Radu Dinulescu poate fi văzut de către cei mici la prețul de 7 lei, în timp ce însoțitorii vor plăti pentru un bilet 10 lei.

Luni, 23 Ianuarie 2012, ora 11:00 Sala Mare se rejoacă 20.000 de leghe sub mări pentru toți cei care nu au putut ajunge la premieră.

Joi, 26 Ianuarie 2012, ora 18:00 în Sala Mare va avea loc prima reprezentație din acest an a spectacolului Maitreyi de Mircea Eliade, în regia lui Chris Simion. Un spectacol exotic, vioi, plin de sunet și mișcare în care îi veți recunoaște pe Mihaela Gherdan, Richard Balint, Petre Ghimbăşan, Elvira Platon Rîmbu, Şerban Borda, Sorin Ionescu, Ciprian Ciuciu, Adela Lazăr, Lucia Rogoz și Renata Rîmbu.

Vineri, 27 Ianuarie 2012, la ora 18:00 Sala Mare vă invită să căutați O scrisoare pierdută  a lui I. L. Caragiale montată pe scena teatrului orădean de Cristian Ioan.

Un spectacol cu o distribuție deosebită, deoarece pe scenă vor urca doi actori colaboratori de prestigiu, și anume Radu Botar de la Teatrul de Nord Satu Mare în rolul lui Nae Cațavencu și Sebastian Marina de la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, în rolul lui Ștefan Tipătescu.

În schimb, actorii orădeni care vor juca în O scrisoare pierdută sunt Daniel Vulcu – Agamemnon Dandanache, Petre Panait – Zaharia Trahanache, Alexandru Ursu – Tache Farfuridi, Pavel Sîrghi – Iordache Brînzovenescu, Tiberiu Covaci – Ionescu, Sebastian Lupu – Ghiță Pristanda, Petre Ghimbășan – Un cetățean turmentat, Corina Cernea – Zoe Trahanache, George Voinese – Popa Pripici și Ion Ruscuț – Petcuș.

În categoria alergătorilor, cetățenilor și a publicului îi veți regăsi pe îndrăgiții actori Tomuţa Luminiţa Baba, Voichiţa Mihoc, Viorica Bradea, Aurel Hexan, Adrian Miclăuş, Călin Covaciu, Daniel Sandro, Sorin Mudura, Roxana Mălan, Mădălina Naghiu, Diana Burcă, Virginia Oanţo și Teodora Avram.

Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012, la ora 11:00 Sala Mare vă așteaptă la o incursiune în lumea apelor, dar mai ales la 20.000 de leghe sub mări, adaptare după Jules Verne în regia artistică a lui Radu Dinulescu.

Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012, la ora 18:00 Sala Mare va fi sub asediul Biloxi Blues, de Neil Simon regizat de Ovidiu Caița.

Marți, 31 Ianuarie 2012, la ora 11:00 Sala Mare va pune în scenă Fetița cu chibriturile. Piesa este o adaptare de Angel Cîrstea după Hans-Christian Andersen, în regia lui Eugen Ţugulea, scenografia lui Vasilatos Ianis, asistent scenografie Anca Popescu Raţiu.

Biletele pot fi cumpărate de la Agenția de Bilete a Teatrului Regina Maria sau direct de pe www.biletmaster.ro Elevii și pensionarii beneficiază de reduceri în funcție de spectacol. Mai multe informații AICI.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: