Acasă > Intrerupere Apa, Social, Utile > Numai doua asociatii din Iosia nu au semnat contractul cu CET-ul

Numai doua asociatii din Iosia nu au semnat contractul cu CET-ul

Doar două asociaţii din Ioşia Nord nu au semnat contractul cu Electrocentrale Oradea S.A. Toate acestea in condiţiile în care, Miercuri – 28 Decembrie 2011, douăsprezece asociaţii nu aveau semnate contractele de furnizare a energiei termice.

 

 

Electrocentrale Oradea S.A. a anunţat în cursul serii de ieri, 29 Decembrie 2011, că doar două asociaţii din Ioşia Nord nu au semnat contractele de furnizare a energiei termice.

Asociaţia „Meşteşugarul 208” cuprinde 29 de blocuri arondate Punctului Termic 514, fiindu-i sistată apa caldă şi agentul termic pentru încălzire.

A doua asociaţie nesemnatară este „Viitorul” responsabilă de soarta a 5 blocuri aparţinătoate Punctului Termic 512 căruia din cauza complexităţii ridicate a lucrărilor, este sistată apa caldă urmând ca astăzi să fie oprit şi agentul termic pentru încălzire.

Menţionăm că la discuţiile care au avut loc astăzi cu reprezentanţii asociaţiei „Meşteşugarul 208” au asistat şi organele de control din partea ANRSC, prezente în aceste zile la Oradea. În contextul acestor discuţii, reprezentanţii asociaţiei au susţinut că nu semnează contractul deoarece acesta ar intra în vigoare începând cu data de 01 decembrie 2011. În această situaţie, cu tot regretul pentru disconfortul creat locatarilor din blocurile acestor asociaţii, şi de la care ne cerem scuze, subliniem din nou faptul că suntem, în continuare, puşi în situaţia de a nu putea furniza serviciile noastre până la semnarea contractelor.

menţionează Eustafie Ilisei, purtătorul de cuvânt Electrocentrale Oradea S.A.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: