Prima pagină > Incendii, ISU Crisana, Social, Utile > Craciunul a venit cu incendii in Bihor

Craciunul a venit cu incendii in Bihor

În ciuda recomandărilor făcute de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana incendiile nu au ocolit județul nostru nici de Crăciun, echipajele de pompieri intervenind pentru aplanarea a cinci evenimente.

 

 

Între 24-26 Decembrie 2011 pompierii au fost solicitați pentru cinci evenimente. Trei dintre acestea au fost arderi necontrolate, care s-au soldat cu pagube materiale.

În ziua de Crăciun, la ora 15:25 pompierii militari din Aleșd au fost chemați la datorie pentru a stinge un incendiu la o gospodărie din localitatea Şerani, comuna Borod. Vinovat pentru izbucnirea incendiului a fost un cablu electric defect, iar ca și pagube au fost înregistrate aparate electrice și electrocasnice, mobilier din interiorul locuinţei, două ferestre şi 130 mp acoperiş. Intervenția a fost una dificilă datorită drumului greu accesibil, echipajele fiind nevoite să parcurgă pe jos patru kilometri pentru a ajunge la gospodăria incendiată.

Un alt eveniment a avut loc a doua zi de Crăciun, 26 Decembrie 2011, în jurul orei 21:25 în localitatea Hidiș. Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii militari din Beiuș, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pomezeu. Din cauza unui coș de fum acoperișul unei case a luat foc, în momentul sosirii echipajelor de intervenție flăcările amenințau întreaga locuință. Pagubele produse au fost de ordinul a 12 mp de tavan din lemn.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: