Acasă > Distractie, Social, Utile > Seniorii oradeni sunt initiati in tainele informaticii

Seniorii oradeni sunt initiati in tainele informaticii

Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea demarează în perioada 21 – 25 Noiembrie a.c. cursul „Povestirea digitală – Dezvoltarea practicii creative” destinat seniorilor din comunitatea locală. Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană și este parte a planului Extending Creative Practice. 

 

 

Timp de cinci zile, între 21 – 25 Noiembrie a.c., la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea seniorii municipiului sunt inițiați în tainele tehnologiei informatice. Mai exact, ei vor învăța să scrie câte o poveste, un scenariu iar mai apoi vor împătăși cu ceilalți colegi rândurile așternute pe hârtie. În timpul citirii textelor vor fi înregistrați, urmând ca ulterior să fie învățați cum să adauge – folosind calculatorul – fotografii care să ruleze în timpul lecturii.

Cursul se va desfășura în cele cinci zile în intervalul orar 10:00 – 13:30.

Pentru o persoană deja obișnuită cu tehnologia pare a fi un exercițiu foarte ușor dar pentru bunicii noștri, care nu s-au bucurat de utilizarea timpurie a calculatorului, e un lucru mare.

La sfârșitul cursului, seniorii vor avea deja realizat un scurt film de două – trei minute, care va fi rulat în prezența invitaților participanților, a bibliotecarilor instituției orădene și a mass-mediei locale.

Cursul este parte a proiectului Extending Creative Practice finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului de învățare pe tot parcursul vieții – dimensiunea de dezvoltare profesională a adulţilor: Grundtvig. Durata de implementare a proiectului este 2010 – 2012 și are ca obiectiv folosirea metodologiei Digitales pentru incluziunea digitală a persoanelor de vârsta a treia. Implementarea cursului se datorează unui consorțiu format din Colegiul Goldsmiths din Londra, Fundaţia Progress din Bistriţa, Fundaţia Mitra din Slovenia, Centrul de Sociologie Urbană din Londra și Laurea din Finlanda.

La Oradea el a putut fi dezvoltat datorită participării, în luna Aprilie a acestui an, a unui număr de șapte bibliotecari din întreaga țară – inclusiv Bihor – la cursul de Formare a Formatorilor în domeniul Povestirii Digitale de la Colegiul Goldsmiths, Londra.

Această primă ediție a proiectului este una experimentală, urmând ca în funcție de rezultatele acesteia, cursul să se extindă și să se adapteze nevoilor seniorilor din comunitatea locală.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: