Acasă > Concurs, Distractie, Eveniment, Social, Sport, Utile > Concurs regional de darts la Oradea

Concurs regional de darts la Oradea

Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011, începând cu orele 10:30 la Oradea are loc a doua etapă a concursului regional Banat – Crișana de darts. Un eveniment ce promite distracție 100% și premii pe măsură.

 

 

În cadrul campionatului național de darts organizat de Federația Română de Darts, la Oradea va avea loc Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011, de la orele 10:30 etapa a doua a concursului regional Banat – Crișana de darts. Întrecerea se va ține în clubul Black & White din Oradea, strada Moților numărul 2.

La competiție pot lua parte și cei care nu sunt membri ai Federației Române de Darts, menționând că, doar membrii înscriși vor primi puncte care vor conta în campionat.

Înscrierile se pot face între orele 9:00 – 10:00 ale aceleiași zile de 12 Noiembrie 2011, taxa de participare este de 40 de Lei iar ținuta obligatorie.

Câștigătorii vor fi răsplătiți cu premii din partea organizatorilor dar și din partea sponsorilor oficiali, Metaxa si Budweiser. Mai multe detalii AICI.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: