Acasă > Cultural, Eveniment, Social, Utile > „Zilele astronomiei oradene” se sarbatoresc de miercuri pana duminica

„Zilele astronomiei oradene” se sarbatoresc de miercuri pana duminica

Între 26 – 30 Octombrie 2011 Oradea sărbătorește „Zilele astronomiei orădene”. Un eveniment deosebit prin care se celebrează cinci ani de activitate a Astroclubului „Meridian Zero” dar și o poartă deschisă celor care doresc să admire frumusețile Universului.

 

Startul sărbătorii se dă Miercuri, 26  Octombrie 2011, de la orele 19:00 în fața statuii Mihai Eminescu din Piața Independeței. Acolo, membrii astroclubului îi vor ademeni pe orădeni cu instrumente astronomice, invitându-i să descopere Universul. Astfel ei vor putea să numere stelele dintr-o anumită zonă a cerului, să surprindă galaxii dar și să tragă cu ochiul la gigantul Jupiter.

Joi, tot de la aceeași oră 19:00, cei care nu au ajuns în seara zilei de 27 Octombrie să descopere cerul, sunt invitați la Cetatea Oradea pentru a surprinde alte ipostaze spectaculoase ale cosmosului.

Ziua de Vineri, 28 Octombrie 2011, este consacrată Simpozionului Național dedicat Meridianului Zero din Oradea. Invitații speciali ai evenimentului sunt prof. dr. Mircea Rusu venit special de la București, prof. Cătălina Marian de la Blaj și prof. Gina Marcu de la Cluj Napoca alături de elevi din Blaj și Cluj Napoca. Dezbaterile vor avea loc la Cetatea Oradea începând cu ora 14:00.

Seara zilei de 28 Octombrie îi va ajunge pe membrii astroclubului alături de invitați lor, la Șuncuiuș, urmând ca a doua zi, adică în 29 Octombrie, cu toții să participe la un concurs pe teme de astronomie, câștigătorii urmând să primească alături de alte premii și almanahul astronomic român.

Orașul de pe Crișul Repede a fost, cel puțin acum mult timp, un important centrul scolastic dar și astronomic. Între 1464 – 1667 în Cetatea Oradea, de lângă Palatul Episcopal din acea vreme, a fost stabilit meredianul O, punct de referință în realizarea hărților de călătorie. Acest lucru a fost posibil datorită străduințelor episcopului Ioan Viteaz, profesorul copiilor lui Iancu de Hunedoara.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: