Acasă > Eveniment, Sanatate, Social, Utile > Denta Oradeana – Cursurile de toamna incep pe 20 Octombrie

Denta Oradeana – Cursurile de toamna incep pe 20 Octombrie

Consiliul Medicilor Dentiști Bihor lansează stomatologilor bihoreni invitația de a participa timp de trei zile la „Denta Bihoreană – Cursurile de Toamnă”. O manifestare la care vor lua parte nume importante ale dentisticii românești.

 

Timp de trei zile, începând din 20 până în 22 Octombrie a.c. la Oradea are loc un eveniment medical deosebit, menit să instruiască și să aducă la cunoștința medicilor dentiști orădeni practici, tratamente și echipamente de ultimă generație, care să îi ajute în tratarea pacienților.

Denta orădeană se deschide Joi, 20 Octombrie 2011, începând cu ora 10:00 la hotelul Ramada din Oradea. Încă din prima zi de curs, membri ai Colegiului Național al Medicilor Dentiști din România dar și membri ai Colegiului Local vor dezbate teme de importanță majoră ale medicinii stomatologice.

Prezentă la Oradea va fi și conducerea Colegiului Național al Medicilor Dentiști din România, în persoana Prof. Univ. Dr. Ecaterina Ionescu – Preşedinte al CMDR, Prof. Univ. Dr. Alexandru Bucur – Vicepreşedinte al CMDR și a Asist. Univ. Dr. Nicolae Cazacu – Secretar General al CMDR.

Cei interesați sunt rugați să își confirme prezența electronic  la cmdrbh@yahoo.com sau telefonic la numărul 0359 – 431.029. Persoana de contact a evenimentului medical este Marius Marian, directorul executiv al CMD Bihor.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: